Încă nu te pot descoperi...

- Sincer, eu nu știu cum să mă port cînd sunt cu tine...
- Adică?
- Adică, nu știu cum să mă port, ce să fac atunci cînd ești alături.
- De ce?
- Din cauza că încă nu te pot citi, ești un mister pentru mine. Îmi este interesant să te citesc...
- Și ce ai putut afla pînă acum? Ce ai citit?
- Nimic, încă nu te pot descoperi...

Crezi că nu simt nimic atunci cînd bagi fără milă cuţitul în mine, pentru că crezi că nu am sentimente.
M'am deprins să nu arăt pe faţă ce simt şi de aia tac şi suport durerea care mi'o provoci. Şi tu mi'o provoci din cauza că ştii, după aia nu o sa te simţi vinovat. Eu doar nu am zis nimic despre faptul că mă doare şi nu am arătat nimic. Asta ar însemna că de fapt nu mi'ai făcut nici un rău.
Ai înfipt cuţitul în mine şi l'ai scos plin de sînge şi aşa cu el în mînă te'ai dus să cauţi o jertfa care încă nu a fost rănita de tine.
Îmi spuneai că ai provocat durere multor persoane, însă tot nu te opreşti să o faci. Cred că primeşti plăcere din asta, chestia asta îşi hrăneşte orgoliul şi eu'l propriu. Orgoliul care a fost cîndva rănit şi el de o altă persoană.
Îmi este interesant... unde o sa  ajungi cu asta?

Ziua de azi

Ce le mai place oamenilor să își complice viața.
Eu zilele astea am decis ca o sa trăiesc cu ziua de azi. O să mă bucur de ziua curentă, fără să mă gîndesc prea mult la ce se va întîmpla mîine.
Dacă vreau azi să ies cu cineva, ies. Dacă vreau să fiu rea, sunt. Dacă vreau să fiu copil, sunt copil. Dacă mă simt bine cu cineva, sunt cu acea persoană.
Și nu contează ce va zice lumea. Și nu contează ce se va întîmpla mîine.
Eu vreau să trăiesc cu ziua de azi și să nu îmi complic viața gîndindu-mă la ce va fi mîine.
Sunt încă tînără, trebuie să mă bucur de viață acum și să fac greșeli tot acum.
Și gata.

Feeling lost

E straniul feeling-ul ăsta cînd ești pierdut. Cînd azi îți pare ceva și mîine altceva. Cînd azi o persoana îți zice o chestie și se poartă într-un fel și mîine cu totul altfel.
Nici nu știi ce să crezi și nu mai poți înțelege nimic. Aici apare sentimentul ăsta că ești pierdut, nu mai știi ce să crezi și nu mai știi cum să reacționezi.
Oamenii sunt niște ființe stranii cîteodată, mai ales cînd nu știu ce vor... 

După rău vine bine

Totuși, nimic în viața nu se întîmplă pur și simplu. Totul are un scop, o continuitate.
Pierzi pe cineva, apare altcineva. Pierzi un lucru, dobîndești unul mai bun.
Totul ce se face, se face spre bine... am început să cred în chestia asta.
Și nu zic acum de o situație anume, ci în general, de lucrurile care se întîmplă în viață.

Și cred că după rău vine bine, cît timp nu i-ar lua binelui ăsta să vină... el totuși vine.

Just believe and it will happen.

Eu am crezut și s-a întîmplat.

Weekend

Îmi era dor de așa weekend-uri cum a fost ăsta, de weekend-uri care se încep de vineri seara.
Vineri, cînd stai ziua la lucru și nu ai nici un plan pe seară și te gîndești că asta e o zi obișnuită și plictisitoare ca și multe altele. Însă un sunet a unei prietene schimbă totul și așa îmbrăcată în haine de lucru te duci să te vezi cu oameni dragi pe care nu i-ai văzut de cîteva luni și pe care nici nu te așteptai să îi vezi. Și cu ei petreci o seară perfectă și ești foarte fericită și lumea se bucură cînd te vede așa.
Un weekend cînd de sîmbătă spre duminică dormi 12 ore, pentru că în sfîrșit poți să îți permiți așa ceva. Un weekend cînd duminică dimineața nu ai nici un plan, și iar sunetul aceleiași prietene îți dă ziua peste cap. Un weekend care se finisează cu o plimbare în parc seara, la un pahar de vorbă și condusul mașinii, noaptea cu muzică faină.
Păcat că mîine e luni și trebuie de dus iar la lucru...

- Tu ai nevoie de mine?

Tăcere... El nu răspundea nimic.      
                       
- Eu vreau să știu dacă tu vreai ca eu să mai fiu în viața ta, dacă ai nevoie ca eu să iți fiu alături.

Și iar tăcere. Ea știa că el pregătea un răspuns care să îi placă ei, cum o făcea de obicei. El nu obișnuia să răspundă imediat la așa gen de întrebări, el cizela răspunsurile.
Însă ea vroia un răspuns sincer, necizelat. Vroia să știe dacă el are nevoie de ea.
Dar tăcerea persista acolo și nimeni din ei nu a avut curajul să o mai întrerupă.

Îmi place...

Îmi place să călătoresc. Dar nu de călătoriile alea vorbesc, cînd mergi într-o țară și admiri frumusețile ei, sau faci check in-uri că ești într-un loc sau altul. Îmi place anume drumul care îl fac pînă ajung în locul sau țara unde m-am pornit. Și nu contează cu ce merg: mașină, autobus sau tren.
Îmi place să conduc, mai ales noaptea cînd sunt puține mașini. Să pun muzica mea preferată și care se potrivește cu starea mea din acel moment. Să văd doar drumul și alte mașini, să conduc cu plăcere și să încerc să nu mă gîndesc la nimic. Dar la fel îmi place cînd stau pe locul pasagerului, să pun picioarele sub fund sau în poziția lotus și să admir natura.
Cu autobusul la fel îmi place să merg noaptea, mai ales în cursele lungi. Îmi pun căștile în urechi și privesc în noapte. Cîteodată se mai văd unele orașe sau sate în depărtare, sau rîuri în care se reflectă lumina lunii. În acele momente mă fură gîndurilel și nu mai aud ce muzică e în căști și nu prea țin minte ce am vazut.
Însă cel mai tare îmi place și îmi e dor să călătoresc cu trenul. Mijlocul ăsta de transport are un loc aparte în inima mea și îmi aduce o plăcere deosebită. Probabil pentru că obișnuiam să călătoresc cu trenul din copilarie, cînd mergeam la bunei. De obicei, cînd merg în tren, eu citesc... citesc foarte mult, pentru că ăsta este unicul mijloc de transport unde pot citi. La fel, ca și în celelalte cazuri, îmi place să ascult muzică și să admir natura... pădurile mari și cîmpurile imense. Este foarte frumos să privești și răsăritul sau apusul soarelui în timp ce asculți muzică. În acel moment se combină 3 lucruri care le ador: trenul, muzica și răsăritul sau apusul.
Cel mai interesant în călătoriile cu trenul este că faci cunoștință cu oameni noi, oameni diferiți.
În curînd iar o să călătoresc cu trenul, îmi era tare dor de asta.

Cu sau fără

Discutam recent cu o fată despre relații și tema era: dacă e mai bine de avut o relație liniștită în care cuplul să se înțeleagă bine și să nu fie certuri între ei sau o relație în care ele să fie.
Eu cred că m-aș plictisi de o relație fără certuri și fără adrenalină de aia prin care să simți că trăiești. Cred că mai bine să fie cîteodată neînțelegerile alea, doar că nu foarte dese. Pentru că așa mai vezi persoana de lîngă tine în alte situații și îi vezi limitele. Cînd sunt certuri, știi la ce poți să te aștepți de la persoana dată în așa momente.
Eu, spre exemplu, sunt o persoană foarte încăpăținată cînd vine vorba de certuri, nu prea cedez și știu asta. O știe și prietenul meu dar nu am idee cum mă suportă el cîteodată. Îmi dau seama că trebuie să mă schimb dar nu știu cum. Dar, cert este faptul că am nevoie cîteodată de certurile astea.

Dacă vorbim de relații fără certuri, îmi povestea fata cu care discutam că știe cupluri care nu se certau și la ei era totul bine și frumos, pînă la un moment dat. După ce s-au căsătorit și repede au făcut copii, cum se obișnuiește la noi, se certau foarte des și de la orice chițibuș. Așa tip de relații se destramă foarte repede sau nu se destramă, dar persoanele încep să își înșele partenerul.

Concluzia este că certurile sunt sănătoase într-o relație, dacă sunt în măsură și nu duc la despărțiri.

Dispar

Stau și mă gîndesc de cîteva zile ca... să dispar pur și simplu să dispar, din viața lui și din viața la mulți alții.  De ce din viața lui? Pentru că, după cîte am observat, fără mine lui îi este mai bine și plus la asta, mă mai și      urăște deja. Așa cred că îi este mai ușor.

De ce din viața altora? Nu știu.

Nu cred că dispariția mea va fi observată de cineva. Pentru că pînă la urmă cui îi pasă? Nimănui nu îi pasă, nici măcar lui...

Despărțire

Erau cîndva Ei, un El și o Ea, care semănau atît de tare și se deosebeau în același timp. Au avut o relație frumoasă, interesantă dar orice lucru ce are început, are și un sfîrșit.
Întîmplările din ultima perioadă le-au făcut să ajungă la această decizie, să pună punct la tot ce a fost frumos în relația lor, să meargă mai departe pe drumuri diferite, pentru că au decis că nu pot să împartă același drum.
Ce o sa facă mai departe? Ei nu știu, cel puțin... ea nu știe, cred că o să își trăiască viața mai departe.
Ea nu știe dacă o să se poată îndrăgosti de altcineva, dacă o să își mai permită să pună suflet în relație, să se dedice cu totul relației... să își permită să mizeze tot, ca la sfîrșit dacă o să piardă, să piardă totul. Nu crede că o să își permită să facă așa ceva.
Acum stă ea și noua ei pasiune, vinul și țigara, pasiune ce va dispărea cînd o să apară altă pasiune.

Într-o seară ea mergea înspre casă pe jos. Îi era dor să meargă pe jos într-o seară frumoasă și caldă ca asta. Multe gînduri îi treceau prin cap, dar nu vroia să se gîndească la ceva, pur și simplu nu mai putea să gîndească. A mers așa mult, vreo oră, dar mai avea mult pînă acasă... o dureau picioarele. 

... Prin întuneric a găsit cheile de la casă și a descuiat ușa. Era foarte obosită, fără puteri de a mai face ceva. Vroia doar să vadă patul de care îi era dor și să se culce în el. A intrat în casă, a aruncat toate lucrurile pe unde a nimerit, nu îi păsa de nimic. 

Și-a spălat machiajul, și-a dezbrăcat rochia... dar rochia mirosea a el. Nu își dădea seama cum era posibil așa ceva, nu îl văzuse ceva timp, mai ales că nu l-a văzut în ziua ceea. Nu, așa ceva nu putea fi posibil, probabil era prea obosită și totul era o iluzie.

Trebuia să se culce, ca să nu se mai gîndească la nimic... trebuia să se culce...

People that leave

"You can leave if you want, I'll remember you, I remember everyone that leaves.".






Aș vrea să spun că nu fac parte din oamenii descriși prin fraza de mai sus, dar... fac parte din ei. Eu țin minte practic fiecare persoană care a plecat din viața mea, țin minte motivele și ce am simțit după plecarea acestei persoane. Și dacă sincer, aș vrea foarte tare să uit tot ce este legat de aceste persoane care, cîndva, au facut așa ca să mă doară. Dar cel mai tare aș vrea, s pot face delete la amintirile care nu vreau să le mai am în memorie, amintirile care dor o perioadă după ce pleacă persoana de care sunt legate ele.
Și per general, amintirile astea sunt bune și frumoase pînă la un moment dat, si cîteodată chiar nu vreai să le ții minte, pentru că dor. Aș vrea să am un buton și să fac switch on și switch off emoțiilor și amintirilor mele. Cred că mulți și-ar dori să aibă acest buton.
Eram prea emoțională pînă acum, dar cred că și emoțiile mele trebuie să se odihnească, au obosit deja, la cît s-a jucat lumea cu ele.
Dar să reveni la persoanele care pleacă din viețile noastre. Ele chiar cred că peste o perioadă o sa vă vedeți la un ceai ca doi vechi prieteni și o sa discutați despre voi, despre cît de fericiți și nu mai știu cum sunteți??? Bullshit, chiar nu cred că o sa ai chef să mai știi ceva despre persoana dată. Eu, spre exemplu, le vorbesc cu ironie cînd îi văd, nu contează cît timp a trecut.
Ce vreau eu de fapt să spun este că, dacă o persoană ține la tine și vrea ca să fii fericit, păi nu pleacă la un moment dat din viața ta.

Un cuplu fericit

Ce îi trebuie unui cuplu ca să fie fericit?
Îi trebuie un pic de timp petrecut împreună după o perioadă în care nu s-au văzut, un loc unde să stea și să poată petrece timpul ăsta împreună și niște gesturi mărunte și sweet.
Asta le trebuia lor azi. Ei stăteau într-o sală destul de aglomerată, cu mulți oameni împrejur, dar se simțeau de parcă erau singuri în acea încăpere. Nu se văzuseră de vreo două zile și le era dor unul de altul. Se țineau de mînă ca doi copii și se sărutau cînd credeau că nu îi vede nimeni. Sunt două persoane destul de mature, dar au dat frîu liber copiilor din ei și erau foarte fericiți. Se gîdileau și rîdeau cu poftă, se alintau și se admirau reciproc.
Unele persoane dimprejur se uitau la ei cu o privire ce spunea: aww ce sweet este cuplul ăsta, alții nu le atrăgeau atenția. Dar ei se bucurau de acel puțin timp care puteau să îl petreacă unul lîngă celălalt.

Spre nicăieri

Iarăși seară, iarăși parc și ea...
Ea se plimba prin acel parc pe care îl știa atît de bine. Muzica se auzea în căști. Muzica e cel mai bun prieten al ei, este tot timpu cu ea cînd îi este rău și cand îi este bine.
S-a așezat pe una din băncile goale ale parcului și se uita la cer. Era un cer frumos, de o culoare roșietică... îi place cînd vede așa cer.
Și-a scos telefonul din geantă și a început să scrie. Scria mult, pentru că gîndurile îi invadau mintea... nu îi dădeau pace. Chiar dacă îi înghețau degetele, ea scria în continuu, pentru că vroia să lase tot ce avea în suflet acolo pe bancă, să scape de acel ceva care stătea la ea în suflet.
Dar era prea frig, simțea că înghețase de tot. S-a sculat de pe bancă, și-a pus cîntecul preferat în mp3 și și-a continuat drumul spre nicăieri...

Frumos început de zi

Era o dimineață de februarie. Afară timpul nu era prea frumos, dar trebuia să ies din casă pentru că aveam examen. Umblam adormită ca o bludnică și mă gîndeam că urgent îmi trebuie o cafea.
Am intrat într-o cafenea, unde merg destul de des în ultima perioadă și mi-am luat un latte. M-am așezat la măsuța "favorită", mi-am scos cartea și am început a citi. Îmi place să citesc aici, e așa o atmosferă caldă și plăcută... dar azi atenția mi-a fost distrasă de timpul de afară. Am închis cartea și mă uitam cum cădeau fulgii ăia mari, la oamenii somnoroși care mergeau pe drum, la mașini. Îmi place să privesc oamenii, să privesc cum cad fulgii... toate astea mă vrăjesc nu știu cum. Dar azi, m-au vrăjit și aburii care ieșeau din cafea, se ridicau așa lent și lenos. Cred că am stat așa vreo jumate de oră și tot priveam, ba aburii din cafea, ba fulgii de afară.
Am impresia că în acel moment timpul parcă s-a oprit și nimic nu mai conta.
Îmi plac așa dimineți liniștite... e un frumos început de zi.

Dragostea...

Dragostea. Atîtea discuții se duc pe tema aceasta.
Unii spun că dacă nu iubești măcar o dată în viață, înseamnă că nu ai trăit, chiar dacă suferi după aia. Alții spun că, decît să te dedici total unei persoane și să îi dai tot ce ai mai bun, dar să suferi după aia, mai bine să nu te îndrăgostești deloc.
Eu, în viața mea am susținut ambele idei. După ce am fost îndrăgostită prima dată și ma durut mult despărțirea, susțineam a 2 idee. Adică, ziceam că nu vreau să mă mai îndrăgostesc niciodată în viață. Pentru ce îmi trebuie să sufăr după despărțire? Cînd am suferit după ce m-am despărțit prima dată de băiatul de care eram îndrăgostită, mi-am spus că de atunci înainte o să fiu puternică, rea și nu o să îmi permit să fiu vulnerabilă. Și, chiar dacă o să iubesc iar, păi o să fiu cu acea persoană tot restul vieții.
Dar, au trecut ceva ani și mi-am permis, fără să îmi dau seama cum, să fiu vulnerabilă, mi-am permis să mă îndrăgostesc iar. Știți, într-o oarecare măsură, nu e bine să fii vulnerabil, pentru că există probabilitatea, ca acea persoană pe care o iubești, să te trîntească de pămînt atît de tare, încît sufletul și inima ta să se facă mii bucăți.
Și atunci te gîndești, o sa le poți strînge înapoi vreodată, o să mai poți fi un întreg?

What should they do?

Era o seara de iarnă, o seară obișnuită dintr-o zi obișnuită.

Ea mergea pe drum și se uita cum fulgii îi cădeau pe față. Mergea unde o duceau ochii și nu atrăgea atenția unde pășea, pentru că știa foarte bine drumul.

Se gîndea la ce au discutat recent, la ce i-a spus el. Și-a dat seama că conceptele lor despre relații nu erau la fel, după atît timp a aflat despre asta. Nu știa ce să facă, cum să reacționeze.

Pentru Ea, o relație înseamnă dedicație, dragoste, înțelegere, susținere și toate acestea cresc o dată cu trecerea timpului. La început relația poate fi mai fluffy, mai cu fluturi în stomac, mai cu flirt. Dar peste o perioadă ea devine mai serioasă, mai importantă pentru persoanele date. Aici apar careva responsabilități, chiar dacă e doar o relație, apar niște decizii care trebuie luate, partea fluffy de acum trece and so on.

Pentru El... doar El știe ce înseamnă pentru El o relație. Dar, din spusele lui, ea e la fel, pe tot parcursul perioadei, nu contează cît timp te întîlnești cu o persoană, ea e la fel de fluffy/serioasa la început și peste o durată de timp.

Și acum se gîndește, ce trebuia să facă pentru a afla asta mai devreme... să spună niște așteptări la începutul relației, să facă un plan de dezvoltare a relației? Nu, pentru că relația e un lucru în care nu poți să prevezi ce poate să se întîmple, nu poți să știi cum o să se desfășoare relația dată.

So, in the end, what should they do,cînd conceptele lor se bat cap în cap?

Carte

Citesc acum o carte care îmi place. Şi îmi plac tare anumite pasaje din ea. Unul îl găseşti scris mai jos, este ca un teasing, poate o să citeşti şi tu cartea.

Unii sunt speriaţi de viaţa de cuplu tocmai din cauza perspectivei de a'l vedea pe celălalt în cele mai sordide situaţii. Dar dragostea mea se hrăneşte tocmai din asta. Îmi place să merg la cumpărături împreună cu ea, să beau cafeaua împreună cu ea, să o privesc ăn cadă, să pălpvrpgim despre OZN'uri. Îmi place s'o privesc cum mănîncă şi cum pune hainele la uscat. Cînd facem dragoste, intimitatea noastră e lucrul cel mai preţios, şi plăcerea noastră depinde cu totul de ea. De fapt, fac dragoste două corpuri care se cunosc infinit de mult şi care nu se mai satură, totuşi, redescoperindu'se. Ştiu ce va face în fiecare clipă, şi totuşi sunt mereu surprins. Cu cît îi ştiu mai bine pielea şi tendoanele şi cutele şi gesturile şi cuvintel, cu atît mai intensă şi mai disperată mi'e curiozitatea.

" De ce iubim femeile" de Mircea Cărtărescu

Despre relații

Stau și mă gîndesc că relațiile astea de cuplu sunt foarte interesante.
Cînd 2 persoane încep să se întîlnească, totul la ei e așa de bine roz și fluffy. Ei simt fluturi în stomac și cred că el/ea e aleasa/alesul. Ei se simt foarte bine împreună și se văd destul de des. După aia află toți prietenii de relația lor și care din ei comentează de bine, care din ei se uită straniu.
După o perioadă, vine etapa de "storming". Persoanele din cuplu își mai revin la realitate și încearcă să înțeleagă dacă ei totuși se potrivesc și dacă mai sunt așa de fericiți împreună. Aici intră nenumăratele certuri și împăcări, clipe frumoase și supărări. Și după etapa aceasta sunt 2 situații posibile: sau ei rămîn împreună, sau se despart.
Cel mai interesant este faptul că, unele persoane chiar dacă se ceartă destul de mult și de tare, nu pot trăi unii fără alții, sau cel puțin așa cred ei. Și aici se pune întrebarea, ei încă mai stau împreună din deprindere sau din dragoste? Știu multe cupluri care se despart după vreo 2-3 ani de relații și alte cupluri care se căsătoresc peste un an și pînă acum trăiesc fericiți.
Eu totuși sper ca oamenii să își găsească repede persoana cu care se simte bine alături și să nu se mai despartă de ea.

I want to believe in miracles.

Suntem ca ceaiul

Suntem ca ceaiurile pe care le bem. Stranie comparație, nu?
Dar chiar așa și este. Suntem ca ceaiurile pe care le comandăm de fiecare dată cînd ieșim undeva.
Tu de fiecare dată îți iai ceai verde și de obicei nu lași pachețelul în cană/pahar, îl faci slab.
Eu îmi iau ceai negru și îl fac foarte tare, las pachețelul pană se face negru de tot.
Tu ești blond, cu ochi albaștri, mai calm și mai des mergi la compromis.
Eu am părul negru, ochii întunecați și sunt mai nervoasă și mai încăpăținată cîteodată.
Suntem ca ceaiul...

P.S. Postare fără sens...

Doi copii nebuni

Iarnă. Seară. Frig.

Ei doi stăteau în parc și aveau o discuție aprinsă. Erau enervați, obosiți, sătuli.

- Ma enervezi, tot timpul vreai să știi ce fac eu.

- Vreau să știu, pentru că suntem într-o relație și asta e normal într-o relație.

- Dar tu te porți de parcă suntem căsătoriți, eu vreau și libertate!

- Dar eu îți dau libertate, doar vreau să știu unde ești...

- Asta se numește control!

- Aaaa gata, m-am săturat... nu mai pot...

Tăcere. Fum de țigară. Nervi...

- Nebuno, vino încoace...

Săruturi pasionale. Împăcare. Doi copii nebuni...