Îmi place...

Îmi place să călătoresc. Dar nu de călătoriile alea vorbesc, cînd mergi într-o țară și admiri frumusețile ei, sau faci check in-uri că ești într-un loc sau altul. Îmi place anume drumul care îl fac pînă ajung în locul sau țara unde m-am pornit. Și nu contează cu ce merg: mașină, autobus sau tren.
Îmi place să conduc, mai ales noaptea cînd sunt puține mașini. Să pun muzica mea preferată și care se potrivește cu starea mea din acel moment. Să văd doar drumul și alte mașini, să conduc cu plăcere și să încerc să nu mă gîndesc la nimic. Dar la fel îmi place cînd stau pe locul pasagerului, să pun picioarele sub fund sau în poziția lotus și să admir natura.
Cu autobusul la fel îmi place să merg noaptea, mai ales în cursele lungi. Îmi pun căștile în urechi și privesc în noapte. Cîteodată se mai văd unele orașe sau sate în depărtare, sau rîuri în care se reflectă lumina lunii. În acele momente mă fură gîndurilel și nu mai aud ce muzică e în căști și nu prea țin minte ce am vazut.
Însă cel mai tare îmi place și îmi e dor să călătoresc cu trenul. Mijlocul ăsta de transport are un loc aparte în inima mea și îmi aduce o plăcere deosebită. Probabil pentru că obișnuiam să călătoresc cu trenul din copilarie, cînd mergeam la bunei. De obicei, cînd merg în tren, eu citesc... citesc foarte mult, pentru că ăsta este unicul mijloc de transport unde pot citi. La fel, ca și în celelalte cazuri, îmi place să ascult muzică și să admir natura... pădurile mari și cîmpurile imense. Este foarte frumos să privești și răsăritul sau apusul soarelui în timp ce asculți muzică. În acel moment se combină 3 lucruri care le ador: trenul, muzica și răsăritul sau apusul.
Cel mai interesant în călătoriile cu trenul este că faci cunoștință cu oameni noi, oameni diferiți.
În curînd iar o să călătoresc cu trenul, îmi era tare dor de asta.

Cu sau fără

Discutam recent cu o fată despre relații și tema era: dacă e mai bine de avut o relație liniștită în care cuplul să se înțeleagă bine și să nu fie certuri între ei sau o relație în care ele să fie.
Eu cred că m-aș plictisi de o relație fără certuri și fără adrenalină de aia prin care să simți că trăiești. Cred că mai bine să fie cîteodată neînțelegerile alea, doar că nu foarte dese. Pentru că așa mai vezi persoana de lîngă tine în alte situații și îi vezi limitele. Cînd sunt certuri, știi la ce poți să te aștepți de la persoana dată în așa momente.
Eu, spre exemplu, sunt o persoană foarte încăpăținată cînd vine vorba de certuri, nu prea cedez și știu asta. O știe și prietenul meu dar nu am idee cum mă suportă el cîteodată. Îmi dau seama că trebuie să mă schimb dar nu știu cum. Dar, cert este faptul că am nevoie cîteodată de certurile astea.

Dacă vorbim de relații fără certuri, îmi povestea fata cu care discutam că știe cupluri care nu se certau și la ei era totul bine și frumos, pînă la un moment dat. După ce s-au căsătorit și repede au făcut copii, cum se obișnuiește la noi, se certau foarte des și de la orice chițibuș. Așa tip de relații se destramă foarte repede sau nu se destramă, dar persoanele încep să își înșele partenerul.

Concluzia este că certurile sunt sănătoase într-o relație, dacă sunt în măsură și nu duc la despărțiri.