Un cuplu fericit

Ce îi trebuie unui cuplu ca să fie fericit?
Îi trebuie un pic de timp petrecut împreună după o perioadă în care nu s-au văzut, un loc unde să stea și să poată petrece timpul ăsta împreună și niște gesturi mărunte și sweet.
Asta le trebuia lor azi. Ei stăteau într-o sală destul de aglomerată, cu mulți oameni împrejur, dar se simțeau de parcă erau singuri în acea încăpere. Nu se văzuseră de vreo două zile și le era dor unul de altul. Se țineau de mînă ca doi copii și se sărutau cînd credeau că nu îi vede nimeni. Sunt două persoane destul de mature, dar au dat frîu liber copiilor din ei și erau foarte fericiți. Se gîdileau și rîdeau cu poftă, se alintau și se admirau reciproc.
Unele persoane dimprejur se uitau la ei cu o privire ce spunea: aww ce sweet este cuplul ăsta, alții nu le atrăgeau atenția. Dar ei se bucurau de acel puțin timp care puteau să îl petreacă unul lîngă celălalt.

Spre nicăieri

Iarăși seară, iarăși parc și ea...
Ea se plimba prin acel parc pe care îl știa atît de bine. Muzica se auzea în căști. Muzica e cel mai bun prieten al ei, este tot timpu cu ea cînd îi este rău și cand îi este bine.
S-a așezat pe una din băncile goale ale parcului și se uita la cer. Era un cer frumos, de o culoare roșietică... îi place cînd vede așa cer.
Și-a scos telefonul din geantă și a început să scrie. Scria mult, pentru că gîndurile îi invadau mintea... nu îi dădeau pace. Chiar dacă îi înghețau degetele, ea scria în continuu, pentru că vroia să lase tot ce avea în suflet acolo pe bancă, să scape de acel ceva care stătea la ea în suflet.
Dar era prea frig, simțea că înghețase de tot. S-a sculat de pe bancă, și-a pus cîntecul preferat în mp3 și și-a continuat drumul spre nicăieri...

Frumos început de zi

Era o dimineață de februarie. Afară timpul nu era prea frumos, dar trebuia să ies din casă pentru că aveam examen. Umblam adormită ca o bludnică și mă gîndeam că urgent îmi trebuie o cafea.
Am intrat într-o cafenea, unde merg destul de des în ultima perioadă și mi-am luat un latte. M-am așezat la măsuța "favorită", mi-am scos cartea și am început a citi. Îmi place să citesc aici, e așa o atmosferă caldă și plăcută... dar azi atenția mi-a fost distrasă de timpul de afară. Am închis cartea și mă uitam cum cădeau fulgii ăia mari, la oamenii somnoroși care mergeau pe drum, la mașini. Îmi place să privesc oamenii, să privesc cum cad fulgii... toate astea mă vrăjesc nu știu cum. Dar azi, m-au vrăjit și aburii care ieșeau din cafea, se ridicau așa lent și lenos. Cred că am stat așa vreo jumate de oră și tot priveam, ba aburii din cafea, ba fulgii de afară.
Am impresia că în acel moment timpul parcă s-a oprit și nimic nu mai conta.
Îmi plac așa dimineți liniștite... e un frumos început de zi.