Departe de casă...

Stau la lucru și mă uit pe fereastră la frumusețea orașului ăsta. Sunt la zeci de mii de kilometri de casă acum, aici e amiază și în Chișinău e abia dimineață.

Stau și mă gîndesc că cine ar fi crezut, cu 3 luni în urmă, că o sa fiu aici, într-o țară cu totul străină, o țară în care nici nu mi-am imaginat că voi ajunge, făcînd lucruri care nu am crezut că o sa le fac vreodată.

Sunt într-un orășel nu chiar mare, din oficiul meu se vede Marea Chineză de Sud și una din cinci insule care înconjoară orașul. O dată la 5 minute văd avioanele ce decolează la aeroport, aproape în fiecare seară văd apusurile fenomenale care sunt aici. Apropo, Kota Kinabalu e orașul cu unul dintre cele mai frumoase apusuri din lume. Acum închipuiți-vă ce frumusețe văd eu în fiecare seara. Și partea cea mai bună este că, pentru ca să le vad, este nevoie doar să ies afară din oficiu. Apusul de obicei începe pe la 6 și se termină pe la 6:45. La ora asta deja e întuneric aici.

După o lună de stat aici pot să spun că îmi place, e bine aici... o să văd deja cum va fi mai departe.

And I miss you...

Am observat că mie imi merge cu relațiile la distanță, cred că le atrag eu cumva. Unica diferență este că mai inainte plecau ei undeva, pe o perioadă, acum am plecat eu.

Ce sa zic, este diferență între: a aștepta acasă, unde totul iți amintește de persoana plecată, și de a fi plecat. Cînd ești plecat e, cumva, mai ușor parcă. Cunoști locuri noi, oameni noi. Totul este nou și așteaptă să fie descoperit. Dar oricum, dorul e același. Nu spun că dorul față de prietenul meu e același dor cum a fost față de ceilalți. Ideea este că dorul de acasă și dorul de peste hotare este același.

Îți este dor de persoana iubită, de îmbrățișările lui, de sărutările lui, de siguranța care o simți în preajma lui și de dragostea care ți-o oferă. Nu spun că la depărtare nu iți oferă dragoste, dar cînd este alături - e altfel.

 Mi-e dor și dorul ăsta crește pe zi ce trece și sper că o să rezist. Cu susținerea lui o sa pot trece prin toate... Eu știu...

Specială?

Ai întîlnit bărbatul perfect?

Te crezi specială? Crezi că gesturile, atențiile lui sunt doar pentru tine, ești prima căreia el îi spune, îi dedică, îi face ceva?

Păi, te înșeli atunci. Aceleași gesturi el le'a facut și celei di'naintea ta și celei di'naintea ei, ș.a.m.d.

Da, totul e bine, totul e romantic și frumos. Dar ți'ai pus întrebarea cît de specială ești pentru el, mai specială decît toate celelalte înaintea lui sau la fel de specială? Chestiile care ți le spune, le'a spus și celorlalte care au fost pînă la tine sau nu? Melodiile care ți le dedică, o face doar ție sau a mai dedicat aceleași medolii unei alte femei?
Sunt sigură că nu te'ai gîndit la asta.

Încă nu te pot descoperi...

- Sincer, eu nu știu cum să mă port cînd sunt cu tine...
- Adică?
- Adică, nu știu cum să mă port, ce să fac atunci cînd ești alături.
- De ce?
- Din cauza că încă nu te pot citi, ești un mister pentru mine. Îmi este interesant să te citesc...
- Și ce ai putut afla pînă acum? Ce ai citit?
- Nimic, încă nu te pot descoperi...

Crezi că nu simt nimic atunci cînd bagi fără milă cuţitul în mine, pentru că crezi că nu am sentimente.
M'am deprins să nu arăt pe faţă ce simt şi de aia tac şi suport durerea care mi'o provoci. Şi tu mi'o provoci din cauza că ştii, după aia nu o sa te simţi vinovat. Eu doar nu am zis nimic despre faptul că mă doare şi nu am arătat nimic. Asta ar însemna că de fapt nu mi'ai făcut nici un rău.
Ai înfipt cuţitul în mine şi l'ai scos plin de sînge şi aşa cu el în mînă te'ai dus să cauţi o jertfa care încă nu a fost rănita de tine.
Îmi spuneai că ai provocat durere multor persoane, însă tot nu te opreşti să o faci. Cred că primeşti plăcere din asta, chestia asta îşi hrăneşte orgoliul şi eu'l propriu. Orgoliul care a fost cîndva rănit şi el de o altă persoană.
Îmi este interesant... unde o sa  ajungi cu asta?

Ziua de azi

Ce le mai place oamenilor să își complice viața.
Eu zilele astea am decis ca o sa trăiesc cu ziua de azi. O să mă bucur de ziua curentă, fără să mă gîndesc prea mult la ce se va întîmpla mîine.
Dacă vreau azi să ies cu cineva, ies. Dacă vreau să fiu rea, sunt. Dacă vreau să fiu copil, sunt copil. Dacă mă simt bine cu cineva, sunt cu acea persoană.
Și nu contează ce va zice lumea. Și nu contează ce se va întîmpla mîine.
Eu vreau să trăiesc cu ziua de azi și să nu îmi complic viața gîndindu-mă la ce va fi mîine.
Sunt încă tînără, trebuie să mă bucur de viață acum și să fac greșeli tot acum.
Și gata.

Feeling lost

E straniul feeling-ul ăsta cînd ești pierdut. Cînd azi îți pare ceva și mîine altceva. Cînd azi o persoana îți zice o chestie și se poartă într-un fel și mîine cu totul altfel.
Nici nu știi ce să crezi și nu mai poți înțelege nimic. Aici apare sentimentul ăsta că ești pierdut, nu mai știi ce să crezi și nu mai știi cum să reacționezi.
Oamenii sunt niște ființe stranii cîteodată, mai ales cînd nu știu ce vor... 

După rău vine bine

Totuși, nimic în viața nu se întîmplă pur și simplu. Totul are un scop, o continuitate.
Pierzi pe cineva, apare altcineva. Pierzi un lucru, dobîndești unul mai bun.
Totul ce se face, se face spre bine... am început să cred în chestia asta.
Și nu zic acum de o situație anume, ci în general, de lucrurile care se întîmplă în viață.

Și cred că după rău vine bine, cît timp nu i-ar lua binelui ăsta să vină... el totuși vine.

Just believe and it will happen.

Eu am crezut și s-a întîmplat.

Weekend

Îmi era dor de așa weekend-uri cum a fost ăsta, de weekend-uri care se încep de vineri seara.
Vineri, cînd stai ziua la lucru și nu ai nici un plan pe seară și te gîndești că asta e o zi obișnuită și plictisitoare ca și multe altele. Însă un sunet a unei prietene schimbă totul și așa îmbrăcată în haine de lucru te duci să te vezi cu oameni dragi pe care nu i-ai văzut de cîteva luni și pe care nici nu te așteptai să îi vezi. Și cu ei petreci o seară perfectă și ești foarte fericită și lumea se bucură cînd te vede așa.
Un weekend cînd de sîmbătă spre duminică dormi 12 ore, pentru că în sfîrșit poți să îți permiți așa ceva. Un weekend cînd duminică dimineața nu ai nici un plan, și iar sunetul aceleiași prietene îți dă ziua peste cap. Un weekend care se finisează cu o plimbare în parc seara, la un pahar de vorbă și condusul mașinii, noaptea cu muzică faină.
Păcat că mîine e luni și trebuie de dus iar la lucru...

- Tu ai nevoie de mine?

Tăcere... El nu răspundea nimic.      
                       
- Eu vreau să știu dacă tu vreai ca eu să mai fiu în viața ta, dacă ai nevoie ca eu să iți fiu alături.

Și iar tăcere. Ea știa că el pregătea un răspuns care să îi placă ei, cum o făcea de obicei. El nu obișnuia să răspundă imediat la așa gen de întrebări, el cizela răspunsurile.
Însă ea vroia un răspuns sincer, necizelat. Vroia să știe dacă el are nevoie de ea.
Dar tăcerea persista acolo și nimeni din ei nu a avut curajul să o mai întrerupă.